STIL ȘI ELEGANȚĂ ÎN FOTOGRAFIA BASARABEANĂ ÎN CEA DE-A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX

(material publicat în Revista Tyragetia, serie nouă,

vol. XI [XXVI], nr. 2, Istorie. Muzeologie, p. 147-163)

În loc de introducere

Imaginea ca și imaginarul în același rând cu muzica și puterea cuvântului au fost, pe parcursul întregii istorii umane, un catalizator al proceselor sociale – un instrument al comunicării și al transmiterii mesajulului în lume. Ca și o continuare a acesteia, fotografia a ajutat omul să se afirme așa cum n-a mai putut-o face niciodată până atunci, chiar dacă nu dispunea de celelalte talente și daruri. Ca o formă de exprimare mult mai accesibilă, destul de repede, s-a impus în toate domeniile sociale, de la politică până la disciplinele științifice și cele artistice.

Fig. 1. Moda vremii în Grădina publică din Chișinău, sf. sec. XIX.

Fotografia a ajuns o sursă de incontestabilă de cunoaștere, ca o poartă într-o realitate de mult uitată, pe care acum o descoperim în numeroasele albume de epocă care au supraviețuit vicisitudinilor timpului. Spațiul dintre Prut și Nistru, aflat la interferența marilor puteri, a fost influențat nu numai sub aspect politic dar și al discursului cultural imprimat și transmis prin operele maeștrilor scrisului cu lumină din Basarabia surprinzând societatea basarabeană modernă așa cum era ea la acel moment.

Evenimentele care au determinat viitorul Europei s-au desfășurat într-o oarecare concomitență atât în occidentul cât și pentru centrul și orientul acesteia. Revoluția franceză din 1848 și Războiul Crimeii din 1853-1856, Războiul franco-prusac și Comuna din Paris din 1871, pe de o parte, și Războiul ruso-turc din 1877-1878, implicit Războiul de Independență al României, pe de altă parte, fiind una dintre cele mai extravagante perioade în istorie caracterizate printr-o dezvoltarea vertiginoasă a atât a modei cât și a fotografiei (vintageromania.com 2011).

În această perioadă Basarabia a fost vizitată de numeroși oaspeți occidentali: francezi, englezi, italieni, etc. Unii dintre ei, chiar dacă într-un număr mai restrâns, au rămas aici ca profesori, artiști și chiar fotografi. Însă și elitele sociale autohtone nu s-au arătat mai prejos completându-și garderoba și expunându-și achizițiile în imaginile fotografilor atât în capitala basarabeană (fig. 1), împodobind peisajul urbei, cât și în marile centre culturale europene.

După Revoluția din 1848, dezvoltarea capitalismului în țările Europei intră într-un ritm alert. Extinderea producției și concentrarea acesteia conduc spre ultima fază a cestuia – imperialismul. În Europa acestor ani crește vertiginos antagonismul între burghezie și muncitorime. În dezvoltarea culturală înalta burghezie începe să joace un rol determinant. Impunându-se prin stilul Empire, predominant în culoarele clasei înstărite, a fost preluat ca etalon pentru imitație Imperiul Roman, ca urmare a ambițiilor imperiale franceze și a descoperirilor arheologice din Pompei.

Istoricul de modă și directorul Muzeului Institutului tehnologiei modei din New York, dr. Valerie Steele, menționează că invenția fotografiei a venit în același moment al revoluției tehnico-științifice când au apărut și primele mașini de cusut produse în serie și ca urmare - saloanele de frumusețe. Moda oglindea și întruchipa în sine acele metamorfoze care au avut loc cu femeia din acea vreme pe parcursul a câtorva decenii dramatice până la primul Război Mondial (Стил 2013).

În ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi până la Primul Război Mondial, Europa a cunoscut o perioadă de pace şi relativă bunăstare, numită „la Belle Epoque”, perioadă în care a apărut şi curentul „Art Nouveau”.

Diriguitorii stilului

Dacă vorbim de începutul sec. XIX, lider incontestabil în domeniul modei feminine a fost Josephine Bonaparte, împărăteasa Franței. Odată cu aceasta, în perioada Imperiului au intrat vizor ornamentele antice „grele”, rochiile cu fir aurit designul cărora a fost gândit încă de la încoronarea soțului său Napoleon Bonaparte. Atracția față de exotic și trecutul antic au fost componente artistice predominante ale curentului romantic. Însă toate până într-un anumit punct. Se spune că odată Napoleon văzând o tânără într-o ținută foarte îndrăzneață a scos-o din mulțime și i-a zis: „Doamnă, sunteți dezgolită, vă rog să vă îmbrăcați!”. La aceasta moda ținutelor îndrăznețe a rămas mult timp în trecut.

 Fig. 2. Regina Victoria și Prințul Albert la Palatul Buckingham, 1860.

Anul 1837 a fost începutul domniei de 63 de ani a reginei Victoria în Regatul Unit, unul din cei mai puternici și influenți monarhi ai Europei care a stabilit propriile standarde sociale până la moartea sa în 1901 (fig. 2). Accentul pentru valorile conservatoare a reprezentat un adevărat tabu pentru această perioadă în Marea Britanie. Impactul revoluției industriale și depresia economică într-o bună parte a lumii, inclusiv în Australia și Statele Unite, au fost reflectate în vestimentație începând cu anii `40. Însă spre mijlocul sec. XIX Parisul era centrul de necontestat al modei în ciuda turbulențelor din politica franceză.

Fig. 3. Vestimenația unei doamne din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX.

Odată cu cel de-al Doilea Imperiu, când în 1852 președintele Louis Napoleon Bonaparte s-a proclamat Împărat cu numele Napoleon al III-lea membrii curții franceze, în special soţia lui, împărăteasa Eugenia (Eugénie de Montijo), influența întreaga societate în materie de modă. Hainele ei, în nuanţe delicate de gri, albastru safir, mov, galben şi alb, create de faimosul designer Charles Frederick Worth, au fost copiate peste tot în lume inclusiv și în Basarabia.

Fig. 4. Împărăteasa Eugenia a Franței, circa 1858.

Împărăteasa folosea ţesături foarte delicate - tul, tifon, dantele foarte fine - şi le schimba de mai multe ori de-a lungul unui bal sau petreceri (fig. 4). Purta rochii lungi cu multe volane, se folosesc în continuare cercurile dar unele rochii sunt doar scrobite. Frumoasele epocii stăteau în picioare în caleştile lor ca să nu îşi şifoneze rochiile până la bal. (vintageromania.com 2011)

Corsetele erau în continuare la modă, fiind încheiate până la gât cu nasturi şi au gulere mici. Mânecile erau lungi şi strâmte, uneori se purta un al doilea set de mâneci din dantelă sau muselină. Ca noi accesorii pot fi amintite bonetele mici şi pălăriile, mantii din dantelă neagră purtate drept şaluri şi mănuşi din dantelă. E perioada în care erau la modă locurile comune de îmbăiat - apar costumele de baie. Femeile măritate și cele în etate purtau o eșarfă lungă din pene numită „boa”. Dintre bijuterii erau foarte populare brățările pe mâini și picioare. (manon-legko.livejournal.com 2013)

Fig. 5. Imaginea unei doamne cu un copil în brațe din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX.

O altă promotoare a modei vestimentare în sec. XIX a fost împărăteasa Austriei și Regina Ungariei Elisabeta (fig. 6). Aceasta a ajuns să fie obsedată de aparițiile sale, fiind deosebit de compulsivă, fapt pentru care a dezvoltat chiar și o tulburare alimentară.

Fig. 6. Împărăteasa Austriei și Regina Ungariei Elisabeta, mijlocul anilor 60.

În aceeași ordine de idei, în Țările Romăne, conform muzeografului Ştefania Dinu, de la Muzeul Naţional Cotroceni, la sfârşitul secolului XIX, femeile din România, care se bucurau de o situaţie materială favorabilă, îşi asigurau, zilnic, toalete de dimineaţă, de după-amiază şi de seară, cea de vizită şi de plimbare (pe jos sau în trăsură). Toaletele erau diferite dacă purtătoarea era oaspete sau gazdă, existând, de asemenea, toalete pentru petrecerea verii la ţară sau la băi, la munte sau la mare. În total româncele din elitele sociale schimbau pe parcursul unei singure zile chiar şi cinci ţinute vestimentare. (Bardulete 2014) (fig. 7).

Odată cu anul 1890 au început să se croiască în special costume compozite, influenţate de moda secolelor XVI - XVIII, culorile fiind în general pastelate (crem, roz, bleu, gri, auriu).

Fig. 7. Doamnă din elitele sociale basarabene pozând într-un atelier fotografic, imagine tip „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX.

Spre deosebire de moda feminină, unde toate noile tendiţe în domeniu erau dictate de Paris, în privinţa costumului bărbătesc la acest capitol aveau cuvântul hotărâtor Londra şi Viena. Vestimentația bărbatească a fost dominată de două personalități prin contrastul punctelor lor de vedere: George Bryan “Beau” Brummell viitorul rege George al VII-lea și lordul Byron (George Gordon Byron).

Iată ce scrie despre vestimentația masculină a acelor ani Louis Charles Delescluze în „Amintiri de 60 de ani” – „Aristocratismul în bărbat este considerat talentul iar în femeie frumusețea. Femeile poartă acele haine care le accentuează calitățile fizice. Bărbații contemporani se îmbracă - nu se chitesc”. (Комиссаржевский 2005, 222)

Fig. 8. Regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit, 1860.

Statutul de capitală a modei Londra a căpătat-o anume graţie regelui Eduard al VII-lea (fig. 8). Inovaţiile sale în domeniul vestimentar au fost adeseori mult mai apreciate decât cele politice. Este cunoscut faptul că, odată după ce a servit masa acesta şi-a descheiat nasturele la de jos de la vestă, care din acel moment nu se mai încheie, iar în timpul unei ploi şi-a răsuflecat pantalonii după care toți croitorii au început să coase pantaloni cu manjetă.

Stilul vestimentar al hainelor pentru bărbaţi a rămas unul sobru şi demn, mai conservator. În acea perioadă, în trend erau costumele de culori întrunecate – negre, sure, albastre, gri și cu guler înalt. La evenimentele de importanță deosebită ținuta obligatorie era de obicei fracul negru, însă pe parcursul zilei bărbaţii purtau redingote şi geci de purpură.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, costumul pentru bărbați nu a suferit modificări substanțiale, în schimb au fost adăugate unele elemente vestimentare noi. Modelel costumelor au devenit mult mai stricte după stil și utilizare: de vizită, de bal, pentru acasă și de fiecare zi care a devenit „de lucru”. Noul tip de costum zis și „de vizită” era un elegant costum de stradă, îmbrăcat și pentru diferite serbări mai mici (fig. 9). 

Fig. 9. Domn din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX.

În ce privește fasonul, costumul bărbătesc nu ieşea în evidenţă, însă la el erau asortate o mulțime de accesorii cu utilitate diversă, destul de răspândite fiind jobenele, pălăriile cu fetru tare, chipiurile și pălăriile Derby (Bowler) purtate mai ales în ultimul deceniu al secolului XIX. Costumul a fost completat cu un baston subțire din lemn sau umbrelă, monoclu, batistă în buzunarul superior al redingotei. Domnii își lăsau, de regulă mustaţă, şi purtau favoriţi conform statutului social.

Istoricul și criticul de artă, dr. Adrian-Silvan Ionescu dedică un întreg studiu intitulat „Moda și societate urbană”, cu peste 600 de pagini, cu zeci de fotografii de epocă, unde analizează în amănunt vestimentația elitelor sociale a epocii . Autorul ne arată, cu tact și bun-gust, românii au știut întotdeauna să se îmbrace conform ocaziei și chiar dacă unii au făcut paradă de lux, confundându-o cu eleganța, au fost obligați, într-un sfârșit, să se alinieze tendinței generale de decență și sobrietate pentru a nu deveni ținta umoriștilor în căutare de subiecte pentru revistele satirice. Iată ce spune acesta: „Boierimea moldavă era mai bogată, mai occidentalizată și mai cultivată, implicit mai luxoasă și mai la modă decât cea munteană, mai arhaică și mai orientală aceasta, cu averi mai modeste și o mai slabă influență apuseană". (Mihailescu 2007)

Dacă vorbim de sobrietate și tact în vestimenația domnilor din elitele sociale ale vremii ar trebui să atragem atenția și asupra detaliilor din inventarul garderobelor pesonale. Iată ce spune Adrian-Silvan Ionescu despre unul din repezentanții acestor elite, avocatul, politicianul și colecționarul Toma Stelian care avea „cu ale sale patru pardesie, trei paltoane, 17 sacouri, 20 veste, 52 pantaloni, 210 gulere, 145 cravate, cinci jachete, trei redingote, 40 cămași de noapte, patru halate de baie, bască, frac, smoking și 124 cămași...” (Ionescu 2006, 192)

Tradiția vestimentară s-a păstrat în ce privește vestele de tip Spencer (după lordul Spencer care primul a îmbrăcat această haină) care au continuat să fie purtate pe parcursul celei de-a doua jumătăți a sec. XIX. La fel a fost și haina de ploaie cu mai multe gulere purtată prima dată de actorul David Garrick care dat tonul acestei mode vestimentare pe cuprinsul întregii Europe și nu numai.

Fig. 10. Domn din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX.

Pe de altă parte, pantalonii și-au schimbat însă forma peste fiecare deceniu: în anii `50 s-au purat pantaloni cu bretele, în anii `60 acestea au dispărut, pentru că ajungeau mai jos deja peste încălțăminte.

La fel, în anii `50-`60 cravatele erau purtate în formă de papillion, la început mai larg iar apoi mult mai îngust. La începutul anilor `70 apar cravatele în formă de panglică, aproape cum arată și în zilele noastre. La frac se purta întotdeauna cravată albă legată ca papillion.

Încălțămintea în anii `50 avea botul ascuțit, iar în anii `60 era în formă opacă, dar cu toc înalt. În anii `70 tocul putea ajunge la 5 cm. Deseori se purtau cizme și pantofi cu butoane sau cu cheotori. Pantofii deschiși erau purtați numai la baluri. În anii '50 au existat moda pantofilor de cauciuc.

Îmbrăcămintea de iarnă era populară prin şubele stufoase care adeseori ajungeau până la pământ iar blănunurile cele mai răspândite erau din nutrie, veveriţă, vidră, nevăstuică sau vulpe roşcată (fig. 11). 

Fig. 11. Îmbrăcămitea de iarnă în imaginile de epocă basarabene, fotografie „carte de visite”, a doua jum. a sec. XIX.

Schimbările în garderoba bărbaţilor au venit însă puțin mai târziu - odată cu începutul primului Război Mondial când acesta a pus capăt prelungirii inapropriate a sec. XIX în domeniul „haute couture”.

Revoluția industrială - croiul braț la braț cu fotografia

În periaoda anilor 1850-1890, moda reflecta ultimele descoperiri în domeniul ingineriei, chimiei și a căilor de comunicații și implicit dezvoltarea industriei confecțiilor. După răspândirea artei fotografice și invenția colorantului pe bază de anilină și mașinile de cusut toate împreună au avut un impact hotărâtor asupra designului, manufacturilor și a distribuției vestimentare.

Această perioadă a fost marcată de spiritul experimentării și, am putea spune, chiar al rebeliunii. În artă și design, istoricismul și orientalismul a continuat să fie un factor determinant în designul vestimentar. Academia de Arte Frumoase din Paris și Academia Regală din Londra a promovat, ca unul din cele mai importante genuri, picturile pe subiect istoric, în timp ce reprezentările vieţii de zi cu zi erau considerate la cel mai de jos nivel de exprimare artistică.

După înfrîngerea Comunei din Paris (1871), artiștiilor progresiști le-a venit mult mai greu să-și apere dreptul la libertatea de creație în lupta împotriva tendinței oficiale reacționare. Gusturile, dictate de moda înaltei burghezii continuă. În loc de modelul mic-burghez - Biedermeier - vine domnia luxului fără margini, subliniind în continuare privilegiile clasice ale marii burgheziei. (Киреева 1970, 147)

Spre deosebire de acesta, într-un avânt de independență față de academism, curentul impresionist începe oficial în Parisul anului 1874 cu o expoziție organizată de Societatea Artiștilor Anonimi, printre membrii căreia făceau parte Claude Monet, Edgar Degas, Pierre-Auguste Renoir, Gustave Caillebotte, and Berthe Morisot. Aceștia s-au inspirat din lumea din jurul lor, prezentând scene de plibări cu barca, oameni pe plajă, peizaje de la țară sau imagini din viața orășenilor și a țăranilor care trecea la viteză maximă.

Artiști precum Dante Gabriel Rossetti și William Holman Hunt au copiat vestimentația din trecut pentru a-și îmbrăca modele simple fără corsete sau crinoline. Din moment ce stofa sintetică își făcea apariția pe piață la fel cu noii coloranții chimici care erau mult mai accesibili artiștilor ce au început să exploateze în mod spectaculos noile posibilități. Din moment ce moda s-a integrat în viața contemporană impresioniștii au capturat stilul deosebit al domnilor și doamnelor din cafenele, teatre, la picnicuri în mijlocul naturii etc

Pe de altă parte, artiștii romantici ca Eugène Delacroix și Jean-Leon Gerome au perpetuat viziunea romantică a Asiei la fel ca a Egiptului și a Africii de Nord. În 1871 compozitorul Giuseppe Verdi a creat versiunea sa idealizată a Egiptului Antic în „Aida” – operă în patru acte. Gustul parizian pentru exces teatralizat a fost surprins și redat de Jules Massenet care surprins publicul din Asia de Sud cu opera „Regele Lahore” (1877) și Bizanțul cu „Esclarmonde” (1889). Giacomo Meyerbeer’s în „L’Africaine” (1865) și Léo Delibes’ în „Lakmé” (1883) au descris iubirile uitate dintre un domnii elitelor sociale europene și fiicele orientului. Baletul, de asemenea, a contribuit la la trendul orientalist prin operele lui Cesare Pugni în „Fiica Faraonului” (1862). Ajungând aproape de ridicol cu implicații halucinogene cu opium și mumii reanimate. (Cole, Deihl 2015, 17)

În domeniul literar, Emile Zola în nuvela sa din 1883 „Au Bonheur des Dames” a descris aspectul seductiv al consumismului, dar și partea mai puțin plăcută a acestuia.

În arhitectură și designul de interior s-au impus tendințele eclectice așa încât în anii `50-`60 de un succes aparte s-a bucurat stilul mijlocului sec. XVIII – rococo. Sub influența acestuia a apărut și mobilierul în stil eclectic luxuriant, așa-numitul „al doilea rococo“, sau „stilul expozițional“.

Fig. 12. Modelul Olga de Meyer, fotografie executată de Baronul Adolph de Meyer, 1900.

În acest context, chiar dacă primele fotografii în domeniul modei apar la scurt timp după inventarea și prezentarea acesteia în cadrul Academiei de Științe din Paris, până aproape de sfârșitul sec. XIX, nu putem vorbi de fotografia propriu zisă specializată în „haute couture”. Primul fotograf de modă este considerat baronul Adolph de Meyer (1868-1946). Prima sa operă fotografică a apărut în 1894 în diverse expoziții din Londra, Paris, New York și Bruxelles, unde a fost menționat ca un amator dedicat (fig. 12).

Portetul fotografic a început să crească în popularitate nu numai în mijlocul înaltei burghezii dar și în clasele medii. Celebrități ca și Virginia Oldoini, Contesa de Castiglione și Lillie Langtry au folosit puterea fotografiei pentru capta imaginația publicului prin ținutele sale. Maeștrii scrisului cu lumină precum Nadar - cronograful ai vârstelor și Julia Margaret Cameron au surprins prin intermediul obiectivului fotografic spiritul și suflul intelighenției britanice. Chiar și cetățenii de rând preferau la fotograful local să achiziționeze portretele pe suport fotografic în stil „carte de visite”, fotografiile de grup fiind primite cu entuziasm de acest nou mediu social.

Fig. 13. O doamnă din elitele sociale basarabene îmbrăcată conform ultimelor tendințe ale modei, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX.

În aceeași ordine de idei, publicațiile franceze în domeniul modei ilustrau cu prisosință, prin imaginile pe care le publicau noile tendințe vestimentare, accesoriile, coafura și standardele în domeniul frumuseții. „La Mode Illustreé”, „Le Moniteur de la Mode”, „L’Art et la Mode”, și „La Mode Pratique” au fost doar câteva din cele mai populare jurnale franceze ale timpului pe care le putem găsi atât în colecțiile publice cât și în cele private basarabene (fig. 14).

Periodicele au fost importante transmițătoare de idei și practică pentru un public avid de cunoştinţe și informații în domeniul modei și stilului vestimentar. Scriitorii și publiciștii de la majoritatea publicațiilor înțelegeau responsabilitatea pe care o au în fața cititorilor intitulându-și articolele cu „Scrisori din Paris” și altele la fel. Vocabularul de modă utilizat în magazine includea deja cuvintele „toaletă” și „costum”.

Fig. 14. Revista „La Mode Pratique”, sf. sec. XIX.

Expresia „frumusețe profesională” – a femeilor doar pentru șarmul lor fizic – a coincis cu dezvoltarea fotografiei și a cererii crescânde față de maeştrii modelelor „carte de visite” și „cabinet” în care erau reprezentate bine îmbrăcate și deosebit de frumoase.

Străinii veniți din Occident erau prețuiți în Basarabia, Țările Române, Balcani și Imperiul Rus pentru cunoașterea tendințelor din moda vremii din prima sursă. Astfel, în această parte a Europei erau deschise concomitent magazinele vestimentare și atelierele fotografice care, de multe ori, lucrau braț la braț. Peste câteva decenii cele două tendințe se vor cumula într-o adevărată industrie a fotografiei de modă. Până atunci modistele și croitoresele luau pentru ceea ce făceau bani enormi, iar cameristele, bonele și guvernantele puteau doar să viseze la o „garderobă la modă”. Eleganța era accesibilă doar reprezentantelor păturii înstărite a socității. (Николюкина 2009, 5)

Designerii și modelierii epocii victoriene

Odată cu războiul franco-pruisian și sfârşitul celui de al Doilea Imperiu piața vestimentară de modă s-a confruntat cu un declin acut, însă puţin după aceasta a întâmpinat un adevărat bum. „Haute cauture” nu numai că a supraviețuit crizei dar și a înregistrat o creștere spectaculasă. Cu casele de modă „Worth”, „Pingat”, „Laferrière”, „Poynter” și „Félix” Parisul a devenit centrul întregii lumi vestimentare.

Fig. 15. Virginia Oldoini, Contesa de Castiglione, fotografie executată de Louis Pierson, 1860.

Spre sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70 doamnele au obosit de voluminoasele „crioline” iar în schimbul acestuia a venit mult mai comodul, însă absurd în viziunea actuală, „tournure” (fig. 15). Pernuța din piele amplasată sub fustă în spate la talie, după părerea fashionistelor acelor vremuri dădea un aspect deosebit siluetei doamnelor. Însă o astfel de abordare nu era pe placul tuturor – se spune că pentru a dezrădăcina interesul doamnelor pentru tournuri era în plan introducerea unei taxe. Prin 1878 aceste fuste sunt reduse la una singură, îmbrăcată peste coapsa corsetului rigid, la care nu se renunţase încă. (Адцеева 2013)

Cel care a propus renunțarea la crinoline, în favoarea turnurilor, a fost englezul Charles Frederick Worth (1825–1895) întemeietorul Casei de modă „Worth” (fig. 16). Părintele designului vestimentar, cum i se mai spune, s-a născut în Anglia. El a fost primul creator de modă și totodată cel care a dat tonul creațiilor „haute couture” fiind supranumit „Le Pere de Haute Couture”, acesta a revoluționat întreaga lume a modei.

Fig. 16. Părintele designului vestimentar, Charles Frederick Worth, fotografie executată de Nadar, 1895.

Din punct de vedere al stilului, Charles Worth a slăvit formele feminine și feminitatea. O marcă personală erau detaliile, domeniu căruia i-a acordat multă atenție și studiu; pe când toată lumea mergea pe simetrie, el a mizat pe zone asimetrice cu broderii din diverse materiale. De la început, Charles a folosit materiale de calitate foarte bună.

După ce a lucrat la o fabrică, a continuat cu bussinessul în domeniul stofei în Londra, după care, în 1846, a ajuns în Paris unde pe parcursul a doi ani a lucrat pentru „Gagelin-Opigez et Cie. Gagelin-Opigez” unde s-a specializat în crearea accesoriilor de damă dar și în vestimentrație. Curios este faptul că Worth nu a primit nici o mentiune importantă în moda franceză până în 1863. De asemenea, până în 1864 Worth și Bobergh nu au foslosit denumirea „Breveté de S. M. l’Impératrice”. (Cole, Deihl 2015, 34)

Moldeilerul englez a făcut ravagii printre casele regale și nobilimea europeană. A vrăjit regalitatea franceză și numeroase personalități, cum ar fi Împărăteasa Elisabeta a Austriei, prințesa austriacă Pauline von Metternich care a ajuns la Paris în 1859 și frumoasa Virginia Oldoini, Contesa de Castiglione. Fascinate de fotografie și îndrăgostite de propria frumusețe, și-a dezvoltat obsesia în a sta în fața oglinzii și a camerei fotografice (fig. 17). Din 1856 ea a colaborat cu fotograful Pierre-Louis Pierson.

Fig. 17. Virginia Oldoini, Contesa de Castiglione, fotografie executată de Louis Pierson, 1860.

Casa Worth a atins un asemenea prestigiu, încât Charles Worth a început să-și aleagă clientela. Criteriile de alegere erau variate, neoprindu-se la avere, acestea se refereau la reputația potențialelor cliente, conformația corpului, greutatea și nu în ultimul rând vârsta. Crea doar pentru cine dorea. Dacă nu-i plăcea personalitatea unei cliente, aceasta ieșea din grațiile creatorului de modă.

Afacerea lui Worth a fost preluată de fii săi Gaston (1853–1924) și Jean-Philippe (1856–1926). Primul fiind cel care s-a ocupat de partea organizatorică iar al doilea de partea creativă până la moartea tatălui în 1889. Ei au fost cel care a dat tonul prezentărilor de modă, pentru a informa publicul interesat despre ce se va purta. Casa Worth a dăinuit timp de aproape un secol, fiind închisă în anul 1952, când strănepotul lui Charles Frederick Worth s-a retras din afacere.

Fig. 18. Modelierul Paul Poiret, începutul sec. XX.

Cea mai importantă schimbare în doimeniul modei sfârșitului de secol XIX a înfăptuit-o Paul Poiret (fig. 18), care a și dat tonul gusturilor vestimentare feminine la începutul secolului XX. El a introdus în modă tunicile largi şi rochiile simple care permiteau femeilor să se simtă liber în timpul mersului. Noua modă a început să se răspîndească cu repeziciune la sfârşitul sec. XIX când femeile au început să se implice mult mai activ în viaţa socială primind educaţie ce necesita o ținută mai severă. Accesoriul cel mai la modă de la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX erau pălăriile mari cu flori şi pene care erau o continuare armonioasă a rochiilor pe silueta în formă de S. Unele doamne iubeau să îmbrace în locul bluzelor feminine cămeşile de factură bărbătească cu manjete şi cravate. (Адцеева 2013)

Moda a evoluat încet dar sigur, fiind evitate din ce în ce mai mult cercurile pentru rochii şi femeile fiind din ce în ce mai mult atrase de libertatea de mişcare şi sport. Rochiile aveau în continuare trene dar erau mai puţin voluminoase, bogat împodobite cu jabouri, pasmanterie şi mărgele. Majoritatea erau făcute din tafta scrobită iar culorile purtate erau magenta, verde, galben şi albastru. Corsetele erau strâmte, cu nasturi până la gât, cu gulere şi jabouri din dantelă, mâneci strâmte, fie trei-sferturi sau lungi, dantelate. Rochia Watteau continuă să inspire moda. Apare „poloneza". Apar totodată costumele cu linie masculină influenţate de costumele de călărie (fig. 19). Hainele şi jachetele erau create în această perioadă cu mâneci dolman. Se purtau pălării mici, bijuterii cameo, evantaie şi umbrele. (vintageromania.com 2011)

Fig. 19. Împărăteasa Austriei și Regina Ungariei Elisabeta, mijlocul anilor `70, secolul XIX.

Sfârşitul secolului al XIX-lea a fost o perioadă de occidentalizare a întregi societăţi româneşti, care pendula între modelul francez şi cel german mai cu seamă, dar care prelua şi elemente din modelul englez sau din cel italian. De fiecare dată când o doamnă admira într-un magazin o rochie sau o pălărie, vânzătorul spunea că este vorba de „un model şic – din Rue de la Paix”. George Costescu descrie în lucrarea sa „Bucureştii vechiului regat”, cu lux de amănunte, moda de la sfârşitul secolului al XIX-lea:

„Rochiile cu malankof  (un schelet făcut din oase de balenă  purtat sub jupe cu rolul de a le ţine înfoiate) care se mai purtau încă pe la 1870 încep să fie înlocuite de „cucoanele mai tinere” cu fuste de pânză scrobite puse câte două-trei, unele peste altele. Taliile rochiilor treceau puţin peste cingătoare şi aveau mânecile lungi şi largi, iar la gât se încheiau până sus cu un rând de nasturi. La gât şi la mâneci rochiile erau „chenărite cu dantelă  îngustă”. Prin 1878 aceste fuste sunt reduse la una singură, îmbrăcată  peste coapsa corsetului rigid, la care nu se renunţase încă, iar „jupele rochiilor au fost şi ele restrânse din croială, la atât cât cereau deschizăturile paşilor în mersul întins. În schimb înfoiala a fost făcută  pe-afară  prin două  şorţuri de stofă la fel cu a fustei, drapate în faţă  şi în spate şi printr-un volan de două palme, încreţit şi cusut peste marginea de jos a fustei”. Tot acum a crescut puţin şi „scobitura din dreptul gâtului”, mânecile s-au strâmtat  iar la talie se purtau „şiruri spumoase de dantelă lată sau de mousselină plisată – podoabă ce se numea jabot “. (deieri-deazi.blogspot.md 2014)

Moda a șters granița care împărțea „le monde” – a elitelor sociale și „demimonde” – fantomatica „lume a doua” în care tronau curtezanele și actrițele. Acele dame de lume bună și curtezanele, franțuzoaicele și cele de peste graniță se învârteau în aceleași ateliere de modă. Anume curtezanele și actrițele din Parisul secolului XIX jucau rolul modelelor.

Până la sfârșitul sec. XIX croitoria era prestată în general la mod individual, la fel și în cazul confecționării încălțămintei și a pălăriilor. Începând cu ultimul deceniu al sec.XIX producerea de-a gata a vestimentației devine o nouă direcție în dezvoltarea industrială.

Înțelesul expresiei „costum de oraș” includea de obicei costumul reprezentanților acelor pături sociale ale orașului care se îmbrăcau după moda Europei Occidentale. În același context, „gustul ales” – dacă este să credem jurnalelor de modă rusești ale anilor 1890-1900 – se definea prin capacitatea de a alege stofa și fasonul în conformitate cu destinația viitoarei haine (fig. 20). 

Fig. 20. Un domn din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, atelier A. Sumovschi, Chișinău, al treilea sfert al sec. XIX.

Fotografia a fost utilizată pentru a promova celebritățile și a consemna moda vremii și alte fenomene sociale. Prin intemediul expoziţiilor universale cum ar fi cea la care a fost construit Turnul Eiffel la Paris în 1889, unde a fost a fost inclusă o galerie a mașinilor și noilor invenții a deschis după o sută de ani de la revoluție o altă era a eleganței și a spiritului modernității combinată cu reprezentările vestimentare a lumii în general.

În loc de încheiere

Moda a devenit destul de repede un fenomen social de masă. Adevărata realizare a fotografiei cu componenta vestimentară aleasă a fost abilitatea de a crea o „bancă de memorie” despre felul în care au arătat femeile și bărbații la un moment dat în societate. După apariția propriu zisă a fotografiei cu accentul pe moda vestimetară s-a înregistrat o adevărată transformare socială. În istoria fotografiei de modă a consemnat pentru eternitate imagini de o frumusețe rară create de acei artiști fotografi extraordinari pe care i-am avut în acea de-a doua jumătate a secolului XIX în Basarabia.

Pe de altă parte, fotografia de modă a acceptat întotdeauna morala marii burghezii și a fost dominată și forțată de mentalitatea ei. Fotografia de modă a fost o acțiune a marii finanțe, exercitată pentru propriile ei scopuri, ascunzându-se sub masca de artă. De la începuturile ei, odată cu acest secol, fotografia a acționat ca aripa de extremă dreaptă a mijloacelor de comunicare, o poziție incompatibilă cu un nivel înalt de cultură sau de expresie. (Iarovici 1989, 175)

Într-un alt context, fotografi care nu erau mulțumiți pur și simplu cu copierea naturii doreau ca imaginea „să scoată în evidență frumusețea și nu numai să prezinte adevărul” căutau să execute portrete fotografice fiind una dintre variantele portretelor tradiționale pictate cu încercarea de a crea un portret psihologic. Acesta a reprezentat vârful măiestriei fotografice care a tins să împace aspectul teluric și spiritual al modelelor vremii care au devenit atât de rare în zilele noastre. (Панфилов 1982, 6-7)

Mărturii ale stilurilor vestimentare „haute couture” în muzee le avem cu prisosință însă imaginile fotografice ne pot da un tablou mult mai complex al epocii împreună cu celelalte surse. Elitele sociale basarabene s-au racordat într-un mod armonios standardelor eleganței și stilului european manifestând aceleași gusturi alese și simțuri rafinate cu ale înaltelor case nobiliare preluând într-un mod destul de reușit tonul și eticheta occidentală a vremii. Este un motiv în plus de a studia aprofundat acest subiect și de a aprecia la justa valoare fenomenul modei vestimentare în Basarabia mijlocului de secol XIX.

Rezumat

Autorul prezintă, prin prisma descoperirii fotografiei, tendințele vestimentare din Europa Occidentală, Țările Române și Basarabia pe parcursul celei de a doua jumătăți a sec. XIX. Este descrisă, pe de o parte, influența caselor regale și imperiale europene asupra modei timpului, iar pe de altă parte emanciparea artistică și culturală care-și pune amprenta asupra societății prin intemediul artelor vizuale. Sunt enumerați designerii și modelierii epocii care au marcat evoluția modei, implicit, prin intermediul fotografiei.

Termeni cheie: fotografie, vestimentație, modă, stil, Basarabia, Europa, fotograf, modelier, elite sociale.

doctorand Mihai Dohot,

Univeristatea „VALAHIA”, Târgoviște

Bibliografie:

Iarovici 1989: Iarovici E., “Fotografia și lume de azi”, Ed. Tehnică, București, 1989, 256 p.

Ionescu 2006: Ionescu Adrian-Silvan, “Modă și societate urbană în România epocii moderne”, Editura Paideia, București, 2006, 626 p.

Cole, Deihl 2015: Cole D.J., Deihl N. - The History of Modern Fashion – 2015, 480 p.

Комиссаржевский 2005: Комиссаржевский Ф., История костюма, АСТ, Астрель, Люкс, Москва, 2005, 336 с.

Киреева 1970: Киреева Е. В. , Мужской костюм второй половины 19 века (1850-1906), История костюма. Европейские костюмы от античности до XX века, Москва, "Просвещение", 1970, 165 c.

Николюкина 2009: Николюкина Т., Рядиться никогда не лень. Одежда горожан конца XIX — начала XX века , Газета «Кижи». №5 (56) июнь 2009, 8 c.

Панфилов 1982: Панфилов Н. Д., Мастерство фотолюбителя. Учебное пособие, Москва, 1982, 68 с.

Bardulete 2014: Bardulete M., Cum s-a schimbat îmbrăcămintea femeilor din România în 60 de ani: perioada 1850-1910, http://www.b365.ro/cum-s-a-schimbat-imbracamintea-femeilor-din-romania-in-60-de-ani-perioada-1850-1910-galerie-foto_204453.html#n, publicat 20.09.2014, accesat 07.04.2017

Mihailescu 2007: Mihailescu D. C., Lecturi la tava - "Moda si societatea urbana", http://jurnalul.ro/cultura/carte/lecturi-la-tava-moda-si-societatea-urbana-2336.html, publicat 11.02.2007, accesat 07.04.2017

deieri-deazi.blogspot.md 2014: Modă şi stil la sfârşitul secolului al XIX-lea, https://deieri-deazi.blogspot.md/2014/02/moda-si-stil-la-sfarsit-de-secol-xix.html , publicat 02.2014, accesat 07.04.2017

vintageromania.com 2011: Moda de-a lungul timpului, http://www.vintageromania.com/antichitati-pentru-toti/moda-de-a-lungul-timpului, publicat 16.02.2011, accesat 07.04.2017

Адцеева 2013: Адцеева Б., Модный рубеж: освобождение от корсета и равнение на английского короля,  https://ria.ru/Tsarist_Russia/20130614/943372861.html, publicat 14.03.2013, accesat 07.04.2017

Стил 2013: Стил В., Femme fatale:парижская мода и визуальная культура на рубеже XIX-XX веков , ТЕОРИЯ МОДЫ. Одежда. Тело. Культура № 28 (лето 2013), http://www.nlobooks.ru/node/3688, pubilcat 2013, accesat 07.04.2017

manon-legko.livejournal.com 2013: Mода конца 18-начала 19 веков, http://manon-legko.livejournal.com/375140.html, publicat 15.08.2013, accesat 07.04.2017

Lista ilustrațiilor:

Fig.1. Moda vremii în Grădina publică din Chișinău, sf. sec. XIX, fotocredit: MNEIN FB-1763

Fig.2. Regina Victoria și Prințul Albert la Palatul Buckingham, 1860, fotocredit: http://www.bbc.com/news/entertainment-arts-32781964 (accesat la 07.04.2017)

Fig.3. Vestimentația unei doamne din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX, fotocredit: MNEIN FB 24108/74

Fig.4. Împărăteasa Eugenia a Franței, circa 1858, fotocredit: http://www.npg.org.uk/collections/search/portraitLarge/mw127141/Eugnie-Empress-of-France-Eugnie-de-Montijo (accesat la 07.04.2017)

Fig.5. Imaginea unei doamne cu un copil în brațe din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX, fotocredit: MNEIN FB-24108/95

Fig.6. Împărăteasa Austriei și Regina Ungariei Elisabeta, mijlocul anilor 60, secolul XIX, fotocredit: https://alchetron.com/Empress-Elisabeth-of-Austria-1166084-W (accesat la 07.04.2017)

Fig.7. Doamnă din elitele sociale basarabene pozând într-un atelier fotografic, imagine tip „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX, fotocredit: MNEIN FB-24108/86

Fig.8. Regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit, 1860, fotocredit: http://www.gettyimages.com/license/3070147  (accesat la 07.04.2017)

Fig.9. Domn din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX, fotocredit: MNEIN FB 24108/99

Fig.10. Domn din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, al treilea sfert al sec. XIX, fotocredit: MNEIN FB 24108-89

Fig.11. Îmbrăcămitea de iarnă în imaginile de epocă basarabene, fotografie „carte de visite”, a doua jum. a sec. XIX, fotocredit: MNEIN FB 24108-54

Fig.12. Modelul Olga de Meyer, fotografie executată de Baronul Adolph de Meyer, 1900, fotocredit: https://pt.wikipedia.org/wiki/Ficheiro:Woman_before_Arch_1900s.jpg (accesat la 07.04.2017)

Fig.13. O doamnă din elitele sociale basarabene îmbrăcată conform ultimelor tendințe de modă, fotocredit: MNEIN FB-24108/58

Fig.14. Revista „La Mode Pratique”, sf. sec. XIX, fotocredit: http://fashioninstitute.canalblog.com/archives/2011/03/09/20587262.html (accesat la 07.04.2017)

Fig.15. Virginia Oldoini, Contesa de Castiglione, fotografie executată de Louis Pierson, 1860, fotocredit: http://www.rocaille.it/virginia-oldoini-contessa-di-castiglione/ (accesat la 07.04.2017)

Fig.16. Părintele designului vestimentar, Charles Frederick Worth, fotografie executată de Nadar, 1895, fotocredit: http://theredlist.com/wiki-2-23-1249-1250-view-before-1900-profile-charles-frederick-worth-4.html (accesat la 07.04.2017)

Fig.17. Virginia Oldoini, Contesa de Castiglione, fotografie executată de Louis Pierson, 1860, fotocredit: https://www.pinterest.com/pin/368239707013953487/ (accesat la 07.04.2017)

Fig.18. Modelierul Paul Poiret, începutul sec. XX, fotocredit: http://www.ecofashiontalk.com/2016/07/business-of-fashion-fashion-history-paul-poiret/ (accesat la 07.04.2017)

Fig.19. Împărăteasa Austriei și Regina Ungariei Elisabeta, mijlocul anilor `70, secolul XIX, fotocredit: https://www.piphoweson.com/explore/yarns/empress-elisabeth-of-austria (accesat la 07.04.2017)

Fig.20. Un domn din elitele sociale basarabene, fotografie „carte de visite”, atelier A. Sumovschi, Chișinău, al treilea sfert al sec. XIX, fotocredit: MNEIN FB 24108-129